Începutul: un institut pentru modernizarea culturii porumbului în românia (1957-1961)

Începutul secolului al XX-lea a fost o epocă de dezvoltare integrată a doctrinelor ştiinţifice agronomice, mai multe naţiuni aducându-şi contribuţia la înflorirea acestor discipline. Angliei, Franţei şi Germaniei, pornite mai devreme pe această cale, li s-au alăturat cercetători de seamă din S.U.A., Rusia şi din alte ţări.
Marii agronomi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi, mai ales, cei de la începutul celui de al XX-lea au integrat şi ştiinţa agricolă românească în acest curent de modernizare, savanţi ca: Gheorghe Ionescu-Şişeşti, Teodor Seidel, Traian Săvulescu, W. Knechtel, G.K. Constantinescu, fiind la fel de cunoscuţi şi respectaţi în ţară şi peste hotare, în genetica vegetală şi animală, agrofitotehnie, agrochimie, fitopatologie, entomologie şi în zootehnie. Înfiinţarea Institutului de Cercetări Agronomice al României (I.C.A.R.) prin Legea nr. 1205, votată la 4 mai 1927, a constituit începutul unei dezvoltări fără precedent a ştiinţelor agricole în România.
I.C.A.R.-ul, condus de Gheorghe Ionescu-Şişeşti, precum şi Facultăţile de Agronomie de la Bucureşti şi Cluj s-au constituit în centre puternice de formare a unor cadre de specialişti bine pregătiţi, specializaţi apoi în renumite centre de cercetare din ţările cu agricultură dezvoltată. Cadrele formate urmau să constituie, de fapt, şcoala care a îndrumat agricultura României pe calea progresului.
După 1948, însă, alinierea la teoriile neolamarkiste ale lui T. D. Lîsenko şi la falsa genetică lansată de acesta, sau la tehnologia bazată pe asolamente neeconomice de lungă durată, s-a transformat din opinie ştiinţifică în orientare ideologică obligatorie. Cu toate condiţiile vitrege create, trebuie menţionată activitatea ştiinţifică a Laboratorului de ameliorarea porumbului condusă de cercetătorul Vladimir Moşneagă, care a continuat realizarea de linii consangvinizate, ascunzând materialele biologice în culturile de cânepă, abutilon şi floarea-soarelui. Printre efectele nefaste pe care le-a avut implicarea politicului în cercetare trebuie menţionate: îndepărtarea din învăţământ şi din cercetare a unor personalităţi, considerate prea ataşate concepţiilor ştiinţei „occidentale”, orientarea greşită şi stagnarea cercetărilor de genetică şi citogenetică, ca şi izolarea tot mai pronunţată de progresele realizate în ştiinţa agricolă pe plan internaţional.
Efectele preponderenţei politicului asupra ştiinţei s-au reflectat curând şi în decalajul crescând între performanţele agriculturii occidentale şi cele ale agriculturii noastre. Cea mai evidentă a fost situaţia din cultura porumbului, unde generalizarea cultivării hibrizilor dubli, împreună cu metodologiile ştiinţifice de fertilizare şi irigare, sortimentul modern de erbicide, insectofungicide etc., a condus în Statele Unite la o creştere substanţială a producţiilor.
Cea mai puternică lovitură primită de către agricultura românească a fost transformarea forţată, grăbită, cu tendinţa de a se realiza „peste noapte” transformarea agriculturii private în agricultură cooperatistă şi agricultură de stat. A fost rapid lichidată agricultura privată, cu tot ceea ce a acumulat în multe generaţii. Fruntaşii satelor, înstăriţi prin efortul şi puterea lor de muncă, au fost loviţi fără cruţare, mulţi dintre aceştia fiind obligaţi să îşi părăsească satul. Tot pământul a fost comasat în tarlale mari, greu de lucrat, din cauza lipsei maşinilor agricole şi a tractoarelor adecvate lucrărilor care se impuneau a fi făcute. Tehnologiile pentru lucrarea pământului şi cultivarea plantelor erau neadecvate acestui sistem de agricultură intensivă. In aceste condiţii, agricultura, cea mai importantă ramură a economiei naţionale, îşi reducea simţitor participarea la dezvoltarea ţării slăbite de pierderile într-un război greu, guvernul fiind obligat să găsească căi şi mijloace pentru a opri declinul şi a redresa agricultura.
In primăvara anului 1956 este invitat în România Roswell Garst, mare producător de porumb din Yowa (SUA), şi se stabileşte un acord în urma căruia fiul acestuia soseşte în ţară, aducând trei seturi de maşini şi tractoare şi 1000 kg de sămânţă din hibrizi dubli de porumb. O comisie de specialişti decide însămânţarea la Fundulea a 100 ha cu hibridul dublu Pioneer 301 şi 100 ha cu hibridul dublu Pioneer 335, 100 ha cu hibridul dublu Pioneer 301 la I.A.S. Dragalina şi 100 ha cu acelaşi hibrid, Pioneer 301, la Brăila. Sarcina aplicării tehnologiei de cultură a revenit ing. Tiberiu Mureşan şi ing. Alexandru Butică. A intervenit şi un an agricol deosebit de favorabil, astfel încât în toamnă s-a obţinut o producţie foarte ridicată. În plus, cultivatorii americani au realizat şi o extraordinară economie a forţei de muncă. Rezultatele erau, întradevăr, foarte încurajatoare.
La 28 decembrie 1956, s-a luat decizia de înfiinţare a unui institut pentru cultura porumbului la Fundulea (H.C.M. nr. 2731/28 decembrie 1956) şi prin H.C.M. nr. 330/1 ianuarie 1957 s-a hotărât înfiinţarea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului (I.C.C.P.) Fundulea, cu următoarele obiective de cercetare:

S-a prevăzut totodată organizarea institutului pe secţii şi cu staţiuni şi colaborarea pe bază de convenţii cu I.C.A.R.-ul. Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului a primit prin transfer: G.A.S. Fundulea (care devine bază experimentală a institutului), G.A.S. „I. L. Caragiale”, Regiunea Bucureşti, G.A.S. Podu-Iloaiei (acestea transformându-se în staţiuni experimentale), fermele didactice ale Institutelor Agronomice din Craiova, Timişoara şi Cluj. Se preconiza ca studenţii din cele cinci Institute Agronomice ale României să îşi desfăşoare practica agricolă în institut. Se mai prevedea organizarea unor puncte de sprijin în G.A.S. şi G.A.C.
În selecţia cadrelor pentru noul Institut, directorul general şi directorul ştiinţific au avut în vedere, pe de o parte, reîncadrarea în munca de cercetare a unor specialişti valoroşi, formaţi în perioada interbelică şi care efectuaseră doctorate sau stagii de specializare în cele mai prestigioase centre de cercetare ale lumii, cunoscând acolo principalele direcţii de orientare ale cercetării agricole, iar pe de altă parte, selecţia unor cadre tinere, cu o bună pregătire şi putere de muncă. Din păcate, această orientare sănătoasă a fost alterată în toamna anului 1958 din cauza unor hotărâri dogmatice ale conducerii de partid privind aplicarea preponderentă a criteriilor politice de promovare în funcţii şi cărora prof. dr. Nicolae Giosan, cu toată autoritatea sa politică, nu i s-a putut opune decât parţial.
In 1957 o delegaţie de specialişti în cultura porumbului vizitează S.U.A. (Alexandru Moghioroş, prof. Nicolae Giosan, prof. Grigore Obrejeanu, prof. Virgil Gligor). Deosebit de fructuoasă s-a dovedit vizita la Colegiul de Agricultură din Madison – Wisconsin, la prof. N. P. Neal, unul din marii specialişti în domeniu, care le-a prezentat hibrizii de porumb realizaţi acolo, comparativ cu hibrizii firmei Pioneer. S-a selectat un număr mare de hibrizi dubli şi linii consangvinizate pentru a fi experimentaţi în România. A fost contactat şi prof. E. H. Rinke de la Colegiul de Agricultură St. Paul – Minneapolis (Minnesota), care cumula funcţia didactică cu aceea de conducător al unui program de cercetare al unei mari firme producătoare de sămânţă hibridă. Pe baza informaţiilor primite cu privire la producţiile ce se pot obţine la hectar, s-a elaborat un plan pentru a produce 40.000 t sămânţă hibridă, necesară României, s-au stabilit utilajele necesare procesării seminţelor, precum şi spaţiile necesare depozitării acestora.
Colegiul a promis totodată instruirea unui specialist român în domeniul ameliorării porumbului hibrid şi al producerii seminţei.
A fost, de asemenea, vizitată firma Warwick din Canada.
Această acţiune împreună cu alte măsuri de lărgire a bazei de informaţii ştiinţifice şi tehnice, prin stabilirea unor relaţii de colaborare cu centre de cercetări de peste hotare (Institutul Unional pentru Cultura Porumbului Kiev şi Saţiunea Kuban din fosta U.R.S.S., Institutul Martonvasar din Ungaria, Staţiunea Bergamo din Italia, INRA din Franţa) şi cu alte firme americane (Pioneer, United Habie şi Corn States din Iowa), au contribuit la primirea unui număr impresionant de hibrizi comerciali, numeroşi hibrizi experimentali şi destul de multe forme parentale, hibrizi simpli şi linii consangvinizate.
Proaspăt înfiinţatul Institut de Cercetări pentru Cultura Porumbului de la Fundulea a trecut imediat la organizarea experimentării după o metodică modernă a marelui număr de hibrizi dubli de porumb proveniţi din S.U.A., Canada, Italia, fosta U.R.S.S. etc., recomandând introducerea în producţie a acelor hibrizi care depăşeau semnificativ soiurile autohtone cultivate până atunci.
Pentru producerea unor seminţe de calitate superioară, în vara anului 1957, s-a construit, după un proiect din S.U.A., primul complex de uscare, condiţionare, calibrare, tratare şi ambalare a seminţelor de porumb din ţară, unicat în Europa de Est. A urmat, după trei ani, darea în folosinţă a unui alt complex, destinat prelucrării seminţelor aparţinând hibrizilor simpli şi liniilor consangvinizate forme parentale ale hibrizilor dubli comerciali, dotat cu laboratoare pentru determinarea însuşirilor fizice şi biologice (capacitate şi energie germinativă, coldtest), depozite frigorifice pentru păstrarea seminţelor şi laboratoare de cerceare pentru ameliorare şi producerea de sămânţă la porumb.
In anul l958 s-a finalizat amenajarea pentru irigare a unei suprafeţe de peste 30 de hectare, unde s-au amplasat experienţe cu hibrizi de porumb şi măsuri tehnologice, experienţe şi lucrări de ameliorare şi producere de sămânţă la porumb.
Eforturi deosebite s-au depus şi în direcţia dotării institutului cu spaţii de lucru şi cazare, aparatură de laborator, maşini şi utilaje pentru câmpurile experimentale şi pentru loturile de producere a hibrizilor simpli forme parentale şi de înmulţire a liniilor consangvinizate componente ale acestora, în parcele izolate în spaţiu, special amenajate în păduri.
Aceste condiţii materiale, împreună cu selecţia, promovarea şi stimularea cadrelor de cercetare (inclusiv prin salarii cu cel puţin 25% superioare inginerilor din producţie) au fost factori determinanţi în obţinerea, încă din primii ani, a unor rezultate de excepţie în activitatea de identificare şi creare a hibrizilor de porumb performanţi, în condiţiile specifice din ţara noastră, precum şi în perfecţionarea tehnologiilor de cultivare. Recomandările făcute şi seminţele livrate cultivatorilor de porumb s-au dovedit a fi un sprijin eficient în strădania acestora de a spori producţia.
O acţiune asemănătoare a fost iniţiată în anul 1958 şi la grâu, constatându-se faptul că şi la această specie soiurile cultivate erau depăşite de soiuri din S.U.A., Italia şi fosta U.R.S.S., soiuri obţinute ca rezultat al unor progrese de ameliorare mai dinamice şi cu o mai bună fundamentare ştiinţifică.
Pe această bază au fost iniţiate programe de producere de sămânţă, care au asigurat generalizarea rapidă a hibrizilor de porumb şi introducerea unor soiuri de grâu mai intensive şi mai productive.
Conform acordului stabilit, în perioada iunie 1959 – aprilie 1960, şefii celor două laboratoare din Secţia de ameliorare, ing. Tiberiu Mureşan şi ing. Alexandru Covor, s-au deplasat la Madison (Wisconsin, S.U.A.), respectiv la St. Paul - Minneapolis (Minnesota, S.U.A.), ca studenţi extraordinari ai celor două Colegii de Agricultură, formându-se ca amelioratori de porumb şi producători de sămânţă, sub îndrumarea prof. H. P. Neal şi prof. E. H. Rinke.
Incepând din 1960, pentru o perioadă de patru ani, a fost organizat un câmp experimental în Vietnam, ceea ce a permis scurtarea timpului necesar, atât pentru uniformizarea liniilor consangvinizate, prin obţinerea a două recolte de porumb anual, cât şi pentru obţinerea de date privind cunoaşterea combinabilităţii generale şi specifice a liniilor consangvinizate. A fost un pas foarte important, care a permis generalizarea cultivării hibrizilor de porumb în agricultura României în decurs de numai şapte ani.